Expoziţia –Concurs online de creaţie plastică ,,Micii pompieri”

La Şcoala Gimnazială Maxenu- Structura G.P.N.Maxenu, jud. Buzău , vineri, 19 februarie 2021 a avut loc Expoziţia –Concurs online de creaţie plastică ,,Micii pompieri”, activitatea nr.1 din cadrul Proiectului Educaţional cu participare natională,, Micul pompier”,aflat la ediţia a VI a, coordonat/inițiat de d-na profesor înv. preșc. Oțelea Mihaela.

Proiectul se derulează în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență,,Neron Lupascu ,, al judetului Buzău. În cadrul acestui concurs online au fost jurizate lucrări de creaţie plastică, cu tematică civică , trimise în format electronic, de cadre didactice din 32 de judeţe.
Au fost apreciate 490 lucrări ale copiilor de nivel primar şi preşcolar, juriul concursului acordând premiile I, II, III , menţiune şi premiu special pentru fiecare categorie de vârstă, copiii dovedind prin lucrările realizate, că şi-au însuşit normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi le aplică în drumul lor spre grădiniţă, spre casă sau în timpul plimbărilor prin oraş.
Prin această activitate dorim să promovăm educația pentru prevenție civică în rândul copiilor, tinerilor prin care să abordeze posibile modalități de formare a unui comportament responsabil de tip preventiv pentru diferite situații de ris( naturale sau provocate de om), cunoașterea unor mijloace de prevenire și intervenție pentru stingerea incendiilor, precum și formarea unor valori și atitudini concentrate pe grija pentru viața personală și a celorlalți.
Mulţumim tuturor participanţilor! Mulţumim membrilor din comisia de jurizare !
Mulțumim de asemenea tuturor partenerilor implicați în derularea acestui proiect (Inspectoratul Scolar Județean Buzău –reprezentant – d-na Inspector școlar pentru educație permanentă și activități extrașcolare Prof. Dr. Suditu Elena, Inspectoratul pentru Situații de Urgență,,Neron Lupașcu ,, al Județului Buzău- reprezentant – d-nu Inspector Vasiliu O. George, Palatul Copiilor Buzău- reprezentant – d-na Prof . Matache Ioana , Școala Gimnaziala Maxenu- reprezentant- d-na Director prof. Ivănel Liliana și Primăria Comunei Țintești – reprezentant d-nu primar Stoica Aurel.
Proiectul aflat la editia a VI a, prin numărul mare de participanți a avut un impact deosebit. Premiile și diplomele primite vor fi măsura eforturilor participantilor .